NATIONALISMUL ROMÂNESC: Noua Revistă Română

 

 

Nationalism si antisemitism

 

Anul V, Nr. 277

 

de A. D. XENOPOL

 

 

Toate popoarele pământului tind spre întărirea propriei lor fiinţi şi această tendinţă firească a oricărei individualităţi de a-şi păstra felul ei de a fi, alcătuieşte ceea ce se numeşte tendinţa naţionalistă. Gradul în care această tendinţă este accentuată de deosebitele grupări de oameni, cari conduc soarta popoarelor, arată treptele în care ele se apropie mai mult sau mai puţin de naţionalismul raţional, singurul care poate duce la întărirea neamurilor.

 

Întărirea naţională a unui popor nu se poate face de cât în măsură în care el se deosebeşte şi se emncipează de străini; prin urmare este învederat că naţionalismul va cuprinde în sine lupta contra elementelor străine ce tind a subjugŕ sau stăpâni pe orice tărâm un organism etnic. Dar un popor ca şu un individ, neputând trăi răzleţ, este de asemenea mai presus de orice îndoială că lupta aceasta nu poate fi o luptă de nimicire cě numai de subjugare a elementului apăsat, de absorbire a lui în elemente cotropitoare. Prin urmare lupta trebue să aibă o margine şi greutatea este de a se găsě în fiecare caz concret unde stă hotarul care despărţeşte folosul de primejdii. A se propagŕ deci orbeşte şi fără alegere ura contra străinului, fără a se ţine în seamă multe alte elemente înconjurătoare, este a se face naţionalism exagerat sau şovinism, iar nu naţionalism cumpătat şi înţelept, folositor neamului ce trebue întărit.

 

Este evident că elementele străine trebuesc combătute şi pe cât se poate eliminate cât timp ele periclitează existenţa naţională, iar atunci când ele contribue a o întări, ele trebuesc apropiate şi cultivate. Mai este apoi tot atât de învederat că elementele străine puternice sau neînlăturabile trebuesc îmblânzite pe cât este cu putinţă pentru a nu se primejdui existenţa într-o luptă neegală.

 

Aceste principii, cari par netăgăduite, să căutăm anume a le aplicŕ la viaţa poporului nostru.

 

I

 

 

Românii au avut de luptat cu popoarele străine pentru apărarea vieţei lor, mai mult poate decât orice alt neam pe pământ. Ei au izbutit însă prin tăria nespusă a rassei lor a răpune toate greutăţile şi a ieşi la suprafaţa valurilor furioase ce păreau că vor să-i înghită, cum ies insulele madreporice pe faţa oceanelor. Din această frământare seculară a trebuit să se zămislească în sufletul lor o respingere şi o îndepărtare a oricărui element străin. Dar cu timpul veně şi o întorsătură a lucrurilor şi atingerea lor cu străinătatea le aduse viaţă în loc de moarte. Renaşterea noastră naţională se întărě mult şi ajunse la izbândă cu ajutorul străinilor. Avurăm, nu vorbă, norocul ca această întărire a închegării noastre ca popor să se facă cu sprijinul intelectual a unui popor de aceiaşi rassă obştească cu noi, de poporul francez. Mai apoi însă, noi împrumutarăm elementele civilizatoare dela toate popoarele mai înaintate decât noi în cultură, precum: telegraful dela Austrieci, dinastia şi capitalurile pentru reţele de căi ferate dela Prusieni, maşinile agricole dela Englezi, şi aşŕ mai departe, în cât nu se poate spune că străinii ne-au făcut numai rău. Dar chiar aceste înrâuriri bine făcătoare ajunseră cu vremea primejdioase; aşŕ înrâurirea culturei franceze depăşě hotarul şi ameninţă cu înăbuşirea cugetărei naţionale, împrumuturile încuviinţate de Germani şi înglobarea noastră în tripla alianţă primejduiesc neatârnarea noastră economică şi interesele noastre naţionale.

 

Aceste înrâuriri ajunseră punctul lor de saturaţie, peste care trecând trebuiau să devină aducătoare de rele, precum chinina care ne tămăduieşte de friguri poate deveně vătămătoare când doza ei întrece măsura cuvenită. Se vede deci, cum în raporturile noastre cu străinii, chiar atunci când ele îmbracă o formă priincioasă trebue tot deauna să avem ochii deschişi spre a surprinde momentul când această înrâurire binefăcătoare poate să se schimbe în potrivnică; şi atunci când ajungem la acea răspântie, trebue să ne dăm toate silinţele posibile spre a oprě creşterea înrâurirei devenită daunătoare. Se vor ivě cazuri în care puterea împrejurărilor va fi mai mare decât puterea noastră de împotrivire, dar şi atunci lupta noastră va aveà de efect împuţinarea răului şi deci ea va contribuě la apărarea fiinţei noastre.

  

 

II

 

 

Dacă însă aceasta trebuie să ne fie linia de purtare faţă cu popoare închegate în State, cum trebue să se îndrepte dânsa în privinţa unui alt elementstrăin, care nu este organizat în formă de stat, ci întrun fel de supra Stat european, sau chiar mondial, care menţine întro unitate de interese din cele mai puternice un neam de oameni străini de toate celelalte popoare ale lumei? E vorba de Evrei. Evreii sunt fără tăgăduială în Reomânia un element străin, căci lăsând la o parte toate celelalte ale lor apucături, Evreii din România nu vorbesc limba ţării. Ei sunt veniţi la noi în imensa lor majoritate din Austria şi, lucru destul de însemnat: cu toate că multe familii sunt vechi în ţară de mai multe generaţii, ele nu au perdutobiceiul limbii germane stricate, lipsită de orice regulă gramaticală, amestecată cu câtevŕ cuvinte ebraice şi câteva româneşti tot aşa de schimonosite ca şi cele germane, amalgam inform ce constitue aşà numita limbă evreiască la Evreii din România.

 

Această stăruinţă în înstrăinarea vorbirei lor chiar pentru Evreii născuţi în ţară din părinţi născuţi tot în ţară este foarte stranie. Evreii din Ungaria vorbesc ungureşte, cei din Franţa franţuzeşte, cei din Italia italieneşte, cai din Spania spanioleşte, cei din Anglia englezeşte. Numai Evreii din România nu vor să vorbească româneşte şi chiar aceě dintre dânşii cari şi-au însuşit limba românească într-un chip mai curgător, o rostesc totdeauna cu un accent străin foarte pronunţat. Putem susţine că Evreii în România, cari să vorbească limba română, sunt numai foarte rari excepţiě. Şi ei nu numai că nu ştiu, dar nici nu vor să vorbească şi să scrie bine româneşte, căci nu numai că nu întrebuinţează această limbă, dar nici nu vor so întrebuinţeze. Aşŕ lucru caracteristic: biletele de invitare la nunţile evreieşti din România sunt scrise nemţeşte. Apoi Evreii nu se mai duc niciodată la teatrul românesc, afară decât atunci când e vorba de vro piesă înjghebată de vrun Evreu şi pe o temă evreească, cum este bunăoară aceea a defunctului Ronetti Roman: Manasse. Şi din contra: când vine vre-o trupă germană sala este plină de public evreesc. Evreii nu susţin literatura românească, nu cumpără cărţi româneşti, nu se aboneaă la reviste româneşti, aşŕ încât viaţa literară şi artistică românească le este cu totul străină. Bine înţeles că în asemenea împrejurări şi simţimintele româneşti rămân departe de ei. Idealul naţional al Românilor sau năzuinţele lui de înălţare şi de mândrie a neamului nu se alipeşte de sufletul lor. Ei rămânîntr-un cuvânt, în imensa lor majoritate un element străin de ţară, fără dor pentru ea, fără legături cu mentalitate poporului român.

 

Este învederat că menţinerea în organismul nostru a unui neam străin şi care vrea să rămâie străin, - şi încă întrun număr covârşitor de mare, a 20-a parte din populaţia întreagă, - pe când toate celelalte elemente străine se asimilează şi dispar cu timpul în corpul poporului nostru, constituie o primejdie naţională şi trebue să ne gândim cum so înlăturăm.

 

Pentru a scăpa de acest pericol nu ne rămâne decât calea îndoită de a asimilŕ pe acei ce se pot asimilà şi de a eliminà pe ceilalţi. Cum să se ajungă la acest îndoit rezultat?

 

În privinţa asimilărei, aproape singurul mijloc este căsătoria între Români şi Evrei, căci prin această încrucişare au ajuns Românii să macine şi să înghită nămolul de neamuri străine ce sau perindat în corpul ţării lor. Ceea ce se opune la însoţirea acestor două rasse este însă mai ales religia şi de aceea am susţinut şi noi bunăoară că botezarea Evreilor ar fi de dorit; nu doară că am crede că prin apa cu care sar udŕ şi prin rugăciunile rostite de preot sar puteŕ să li se prefacă firea. Evreul chiar botezat tot Evreu va rămâne, dar prin acea formalitate se vor dobândì două rezultate foarte mari: mai întâi Evreul va fi respins din Comunitatea evreească şi el va trebuě să se apropie de Români, apoi botezul va deschide calea însoţirei între Evrei şi Români, şi dacă soţul evreu îşi va păstrà firea şi apucăturile, copiii lui se vor apropià de Români şi dacă nu chiar la a doua generaţie, dar la a treia contopirea va fi deplină.

 

Mai la urmă am renunţŕ şi la nevoia botezului şi faţă cu lâncezirea tot mai mare a puterei religiei, am cere numai încurajarea însoţirilor mixte între Români şi Evrei ca cel mai puternic mijloc de contopire al acestui neam străin, în sânul poporului nostru. Sar puteŕ modificà normele de împământenire în sensul că orice străin, deci şi evreu, care va luŕ în căsătorie o româncă şi va aveŕ cu ea copii, să fie privit ca naturalizat de drept.

 

Pe lângă această măsură obştească, ar fi să se menţină naturalizarea individului, care ar trebuě să se deŕ cu mai multă băgare de seamă decât astăzi, când acei ce ajung la naturalizare sunt elemente sprijinite politiceşte şi nu acelea cari ar merità-o cu adevărat. Noi credem că ar trebuě naturalizaţi mai ales acei Evrei cari au însuşiri intelectuale şi se îndepărtează de îndeletnicirea favorită a acestui neam: specula banului, iar condiţia de căpetenie ar trebuě să fie cunoaşterea desăvârşită a graiului românesc.

 

Înlăturarea sau cel puţin împuţinarea Evreilor cari nu ar intrŕ în cele două categorii de asimilare este neapărată; dar nu pe calea urei, care uşor poate degenerŕ în sălbăticie şi brutalitate. Nu cu violenţa în grai şi în scris, nu cu spargerea geamurilor, precum nu pe de altă parte cu preamărirea neamului românesc numai prin hosanale, drapele şi prapuri vom scăpŕ de Evreii primejdioşineamului, cì numai prin munca încordată şi concurarea lor pe tărâmul economic. Cât timp însă Românii se vor îndepărtŕ dela comerţ şi industrie, cât timp ei se vor lepădŕ şi de agricultură, mulţumindu-se a trăě din arendarea moşiilor la străini şi la Evrei, cât timp vom căutŕ să creştem copii noştrii din clasa conducătoare numai pentru a fi funcţionari, iar din fetele noastre vom face păpuşi de galantare, atât timp nu vom scăpŕ de acei Evrei cari nu pot şi nu vor să dispară în sânul naţiei române.

 

Eu unul sunt de părere că trebue să se înceteze odată cu propaganda antisemită prin vorbă şi scris şi că trebue să se înlocuească această propagandă printro lucrare intensiă, tăcută şi chiar ascunsă, pe tărâmul economic. Dacă Românii sunt vrednici, să facă nişte întovărăşiri prin care să se îndatorească a cumpărà cele trebuitoare dela neguţătorii şi meşteşugarii români, pe cari să-i ia din şcoli şi să-i patroneze pentru a ajunge elementele însemnate în viaţa materială a poporului. Suntem doar în ţara noastră unde aem toate mijloacele intelectuale, materiale şi mai ales politice, pentru a sprijinì avântul muncii româneşti şi în asemenea condiţii prielnice concurenţa să fie oare peste putinţă? Nu putem oare creŕ bănci industriale şi comerciale, cari să nu ajute decât pe Români, cum am creat casa rurală, menită a venì numai în ajutorul ţăranilor? Nu putem organizŕ comitete de patronare, ateliere pentru elevii şcoalelor profesionale? Nu putem constituì legi româneşti pentru cumpărarea obiectelor trebuincioase dela producătorii români? Să ne întovărăşim pentru a concurà pe Evrei la arenda moşiilor şi să întoarcem aşà iarăşi arendarea pământului în mâinile noastre. Aşezăminte ca Şcoala femeilor române din Iaşi, Societatea Furnica, Ţesătoarea, casele de economie, băncile poporane, au făcut mai mult pentru naţionalism decât toate discursurile şi societăţile patriotice, pentrucă acestea sunt fapte, iar nu vorbe numai.

 

Să încetăm dar de a mai cere mereu legi ocrotitoare a Românilor, cari nu face nimic şi stau cu mâinile în buzunar. Aceste legi nu pot aveŕ nici un efect faţă cu legile economice, ele nu ne pot ajutà cu nimic în contra Evreilor cari muncesc.

 

Avem destule legi ocrotitoare: Art. 7 din Constituţie, crâşmele în sate sunt păstrate numai Românilor, debitul de tutun de asemenea; precăderea românilor la mezatele publice, la pătrunderea în şcolile Statului, chiar când sunt inferiori în capacitate; înaintarea în ranguri militare cu putinţă numai Românilor, dispoziţia ca 2/3 din lucrătorii fabricelor să fie Români, etc. Ce vroim mai mult? Se cere anume ca arendarea moşiilor să fie învoită numai Românilor, mai târziu se va cere poate ca să li se dea dreptul de a fi numai ciobotari, croitori, casapi, fierari, toptangii de curele sau de alte mărfuri manufacturale. Dar Evreii au făcut un bine nespus urcând arenzile; căci întro ţară civilizată, precum doar pretindem că suntem, nu este pământul aşŕ de depreciat ca la noi: 30 40 lei pe falce de arendă şi 500 700 lei de cumpărătură, pe când nu mai departe ca în Bucovina, arenda fălcei este de 100-150 lei şi preţul proprietăţei 2000! Pentru ce sau împuţinat arendaşii români? Pentrucă muncesc pământul mai prost ca Evreii şi pentrucă nu erau înzestraţi cu acelaşi spirit de economie. Mulţi din ei când aveau un an bun cheltuiau banii în străinătate, alţii îi perdeau în cărţi sau în petreceri pe la moşii. Acì socotesc pe rând pe toţi arendaşii români ai unei regiuni.

 

Nu ne trebuesc deci legi cari să împiedice pe străini, ci măsuri de tot felul cari să încurajeze pe Români. În locul urei şi stânjenirei muncei străinilor trebue ocrotirea şi încurajarea muncei naţionale. Acě ne deosebim radical de naţionaliştii noştri. Ei ar vrea ca Statul să izgonească pe Evrei, sau, dacă aceasta nu se poate, să li se facă viaţa imposibilă prin măsuri obşteşti îndreptate contra lor. Noi suntem de părere să lăsăm străinilor şi deci Evreilor drepturile de cari se bucură şi astăzi şi la umbra legilor ocrotitoare, să creiăm instituţii mai ales pe baza iniţiativei private, nu cu sprijinul Statului.

 

Aceasta va pune pe Rmân în stare de luptă cu Evreul, a-l concurà şi a-l învinge în lupta pentru trai.

 

Făcând aceasta, Evreii cari nu vor puteŕ fi asimilaţi se vor duce dela noi, ne mai având ce să exploateze şi din ce să se mai hrănească.

 

Aşà va fi rezolvită chestia evreească, iar nu pe calea violenţei şi a brutalităţei preconizate de unele spirite sincere în părerile lor rătăcite.

 

Sunt de laudă cu toate acestea capii naţionaliştilor noştrii fiindcă prin stăruinţele lor au scuturat de pe sufletele tineretului bruma nepăsărei şi au pus să înflorească sub ea iubirea de ţară, caldă şi înviorătoare; dar simţirile nu sunt îndestulătoare pentru a zămislě idei şi ideile practice şi cu putinţă de prefăcut în fapt nau încolţit încă în mintea naţionaliştilor noştri.

 

Noi credem că în rândurile de mai sus am pus un principiu care dă dovadă că în locul urei străinilor trebue să domnească iubirea Românului, în locul prigonirei muncei străinului sprijinul muncei româneşti, în locul declamărilor şi scrierilor înteţitoare de simţăminte duşmăneşti în potriva străinilor, ocrotirea şi sprijinirea muncei naţionale; - cu alte cuvinte o acţiune pozitivă în contra uneia negativă, care nici odată nicăeri, na putut duce la rezultate priincioase.

 

A. D. XENOPOL